IUBITI ANIMALELE

Iubeste animalele..Dumnezeu le-a dat gandire rudimenatara si bucurie netulburata.Nu le deranja bucuria,nu le hartui,nu le priva de fericirea lor,nu lucra impotriva intentiei lui Dumnezeu.Omule,nu te mandri cu superioritatea fata de animale...ele nu au pacat,dar tu ,cu maretia ta,pangaresti pamantul prin existenta ta si iti lasi urmele prostiei dupa tine-aceasta e adevarata pentru aproape fiecare dintre noi!

citat din Dostoievski

joi, 11 august 2011

O pisică şi-un căţel

Vorbăreaţă din născare,
O pisică stă la soare
Şi tot mişcă din mustaţă
Cu-n căţel faţă în faţă.
- Vreau să ştii, spune pisica,
Cu un nas cam atâtica,
Eu perniţe am la gheare
Şi mereu cad în picioare.
Stau la pândă, măi Grivei,
Să îi prind pe şoricei
Care-s tare jucăuşi,
Uite unul chiar acuş!
Şi pisica se repede
Când pe şoricel îl vede.
Stă puţin şi se gândeşte
Căţeluşul şi grăieşte:
- Am şi eu picioare bune
Şi puternice, pot spune,
Iar cu ele alerg bine,
Mult mai repede ca tine.
Când stăpânul nu-i acasă
Noaptea, singurel mă lasă,
Dacă vine vreun om rău,
Să-l ferească Dumnezeu
Că-l apuc cu dinţii bine,
Nu scapă nicicum de mine.
- Mac, mac, mac, zice răţoiul
Să oprească tărăboiul,
Fiecare ştie treaba,
Voi vă lăudaţi degeaba...
Tu, Grivei, primeşti foloase
Că stăpânul îţi dă oase,
Zi de zi te îngrijeşte,
De eşti harnic, te-ndrăgeşte.
Iară tu, mâţa Lăluţa,
Care-n oală bagi lăbuţa,
Şoriceii de n-ai prinde
La târg blana ţi s-ar vinde
Pe o mână de făină
Sau o pană de găină.
Şi vă spun în încheiere
Un proverb care nu piere,
Cum că: "Lauda de sine
Nu miroase deloc bine".
fabulă de

Căţeluşul meu Lăbuş

Căţeluşul meu Lăbuş,
Pe năsuc cu stropi de tuş
Şi cu ochi de ciocolată
Toată ziua numai latră.
Nu mai vrea deloc lăptic,
Vrea mâncare din butic.
E fiţos şi plin de toane,
S-ar vrea şi el în reclame.
Hrănit cu mâncare-aleasă,
Îmbrăcat doar în mătasă.
Vrea pantofiori şi tichie
Şi tuns doar la frizerie.
Măi Lăbuş, cătel fiţos,
Coboară din ceruri jos,
Daca viata îţi e dragă
Ia alearga tu prin iarbă.
Te uiţi galeş la fripură
Şi mănânci fără măsură,
Nu ştiu dragă, tu nu vezi
Că ai devenit obez?
Tu faci mofturi şi eu tac,
Ma duc singură prin parc
Şi mă joc cu alt căţel
Şi tu stai tot singurel.
poezie pentru copii de

Dojană


Căţeaua mea, neîndoielnic, la minte e destul de-ntreagă.
Ne-ntorceam. Ea, spre mângâiere, sub mâna-mi capul gros şi-l bagă.
Are, se vede, presimţirea c-o s-o mustrez. Tace chitic.
O trag oleacă de ureche. Mă uit urât la ea şi-i zic:
– De ce te porţi urât, frumoaso, făcându-mă de râs în lume?
Când te dedai la fapte rele pe care le consideri glume?
Alergi, te zbengui, latri, urli, te tăvăleşti printre boscheţi
Şi nu o dată bagi copiii şi câinii lor în sperieţi.
Nu-ţi iese un cocoş în cale să nu scoţi sufletul din el
De-mi vine în pământ să intru când te comporţi în acest fel.
Îmi e ruşine, zău, de oameni, deşi, ştiu, ai şi calităţi:
Credinţa şi deşteptăciunea de ce nu vrei să le arăţi?
Afectuoasă, rezervată, aşa cum eşti acum acasă
Aş vrea să fii şi la plimbare, când brusc devii capricioasă!
poezie de

Cântecul căţelei

Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, in viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.
Până-n amurg, veghind incovoiată,
I-a răsfăţat, lingându-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecelui supt.
Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.
În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum...
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei, acum.
Apoi când se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.
Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecând subţire,
După colini a dispărut treptat.
Şi cum atunci când cineva-n ogradă,
Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.
poezie de